27 iunie 2010

Noul Opera - poate mă răzgândesc

Până acum browserul meu preferat era fără îndoială Internet Explorer. Indiferent cât l-au criticat alții, pe mine m-a servit ireproșabil de când am avut prima conexiune la internet. Și într-adevăr, Internet Explorer 8 este un browser bun și stabil, însă recent am descoperit ceva ce m-a impresionat într-un mod foarte plăcut: Opera 10.54. Am folosit Opera în trecut, însă noua versiune îmi place foarte mult. Au adoptat modelul de design de la Google Chrome, cu o simplă bară pentru taburi în partea de sus, și au fost aduse numeroase modificări foarte utile zic eu. În primul rând ar fi de menționat, zic eu, rapiditatea de accesare a paginilor în Windows 7 care este foarte utilă. Apoi ar fi de menționat faptul că interfața poate fi setată pe limba română, însă spre deosebire de alte softuri ce suportă limba română aceasta este o interfață tradusă cât se poate de corect și de logic în opinia mea. O altă funcție nouă este cea de private browsing. Ceea ce la Chrome se numește Incognito iar la Internet Explorer InPrivate (la altele nu știu pentru că nu am încercat) a fost transpus și în Opera. Bine, eu cel puțin nu folosesc aproape niciodată așa ceva, însă pentru calculatoarele cu mai mulți useri cred că este destul de bună funcția. În concluzie, noul Opera m-a satisfăcut pe deplin și văd că încep să îl folosesc din ce în ce mai des. S-ar putea chiar să mă răzgândesc în privința lui Internet Explorer și să pun Opera ca default browser, pentru că este foarte rapid și foarte bun. Dacă nu l-ați încercat, vi-l recomand. Îl puteți descărca gratuit de pe site-ul Opera.


Niciun comentariu: