17 iunie 2010

Mail-uri stresante, software prost

Este vorba de cei de la Ashampoo și toată povestea mea de groază cu această firmă. Nu știu cu ce, dar odată prin iarnă am instalat ceva program de-al lor și ca să mă înregistrez sau ceva de genul a trebuit să le dau o adresă de e-mail. Deci oamenii ăștia cum au făcut rost de adresa mea de e-mail (am dat-o pe cea de GMail) au început să trimită la spam cât cuprinde. De fiecare dată când deschid contul de mail văd că au mai apărut vreo 2-3 mail-uri de la ei. Chiar dacă dau unsubscribe și îmi zice că n-o să mai primesc toate tâmpeniile de la ei, cam peste o săptămână încep din nou. În afară de asta, soft-urile lor nu sunt printre cele mai bune, părerea mea. Adică din câte am încercat doar PhotoCommander folosesc din când în când pentru albume sau calendare, dar în rest nimic.
Săptămâna trecută am instalat WinOptimizer 6, în speranța că îmi va face puțină curățenie pe calculator. Ei bine, a făcut el ce a făcut până când am ajuns la utilitarul de defragmentare. Pe lângă procesul în sine care a durat aproape 3 ore, la sfârșit am avut parte de surprize total neplăcute. În primul rând, după ce am dat să verifice care este procentul de fragmentare (așteptându-mă să fie 0%), mi-a afișat 40% fragmentat pe partiția C:. Am zis că poate e o eroare și l-am lăsat în pace. La scurt timp după am observat că el de fapt nu doar a defragmentat fișiere, ci a și șters fișiere fără ca nimeni să-i dea voie. Cel mai tare m-am enervat în momentul în care am văzut că a șters dintr-un folder cu poze extraordinar de importante pentru mine (noroc că am avut backup pe mai multe discuri externe), moment în care am și dezinstalat WinOptimizer și le-am și trimis căscaților un raport cu privire la funcționare incorectă a aplicației. Nu știu cine sunt tipii ăștia de la Ashampoo, dar eu nu mai vreau să am de a face cu ei niciodată.

Niciun comentariu: