14 mai 2010

Platoul București

Baia Mare e un oraș frumos, am spus-o și o voi spune în continuare, cu câteva excepții. Din aceste excepții probabil cea mai mare este centrul, sau Platoul București, sau Piața Revoluției, sau oricum vreți să-i spuneți. Nu am putut să nu observ starea extrem de proastă în care se află acel loc, situat chiar în centrul orașului. În fața actualului hotel Rivulus a fost pe vremuri o fântână arteziană, care însă cred că n-a funcționat de aproape 10 ani. Au crescut ierburi, s-a depus rugina și s-au adunat gunoaiele. „Vis-a-vis” se află sediul Remin, și în fața lui o statuie. Situația este la fel și acolo - treptele sunt distruse, cale de acces amenajată nu există, inscripțiile de pe statuie s-au șters ... cu un cuvânt: jalnic! Și acestea sunt doar două din elementele care fac platoul să arate de parcă ar fi într-un oraș părăsit. Nu știu exact când, dar au fost montate niște leagăne acolo. Ei bine, acele leagăne numai sigure nu se pot numi. Sunt vechi, nu sunt stabile și există oricând riscul să cedeze. Băncile sunt vechi de asemenea, sunt rupte, nevopsite, locurile unde ar trebui să fie flori sunt pline cu chiștoace de țigări, iar pe jos e plin de gropi.
Am văzut că în oraș s-au amenajat mai multe spații foarte frumos, cum ar fi piața de lângă restaurantul Selmont sau Centrul Vechi, unde chiar se vede că s-a făcut o treabă bună. Și acele locuri înainte arătau exact ca și Platoul București, însă acum arată cu adevărat ca într-un oraș european. În loc să se apuce de peticit drumuri bune sau de făcut sensuri giratorii că văd că și asta e „la modă” mai bine s-ar ocupa de Platoul București, care e chiar lângă instituțiile importante din oraș și care în prezent arată groaznic.
BM_centru

Niciun comentariu: