18 februarie 2010

Ce să fac cu atâta română?

Deja mă enervez rău de tot. Acuma am scăpat de romanele alea lungi și handicapate, am trecut la poezii. Am început cu nimeni altul decât Eminescu. Am „făcut”  Dorința și Floare albastră și acuma am trecut la Sara pe deal. Ne-o zis vineri să învățăm pe marți Dorința pe de rost, nu ne-o ascultat. Ieri ne-o zis să învățăm dintr-o culegere un comentariu despre Floare albastră că ne dă test, nu ne-o dat. Mâine cică scriem nu știu ce la Sara pe deal. Ar fi culmea acuma să ne dea mâine test când nu ne-o anunțat nimic.
Bun, analizăm poeziile astea, dar DE CE? Practic ajungem la ceea ce eu numesc principiul afirmării și al reafirmării. Tradus asta înseamnă că practic deși noi ne dăm seama despre ce e vorba în poeziile alea tot afirmăm la clasă și scriem aceste lucruri până la un moment dat când mie cel puțin îmi vine să vomit când aud că iar se vorbește despre același subiect la ora de română și se repetă și scriem în caiet aceleași bazaconii doar că sub o altă formulare. Eminescu când a scris poeziile alea s-a gândit la persoana iubită, și-a exteriorizat sentimentele așa cum i-a venit, nu s-a gândit că trebuie să fie în așa fel scrisă poezia încât să respecte n'șpe mii de reguli și să se încadreze în anumite categorii după anumite criterii. Acuma noi la clasă de mate-info web design ne chinuim să despicăm firul în 4, să analizăm și să scormonim să vedem că de ce o scris Eminescu așa și nu o scris altfel și să ne dăm seama noi ce planuri îs în poezie și ce legătură are Cosmosul cu Pământul și toate măgăriile. De-ar învia Eminescu și ar vedea ce o ajuns disperații ăștia din ziua de azi să analizeze la poeziile lui și ce bagă în cap bieților elevi cred că s-ar băga din nou în mormânt.
Ce naiba tot se analizează atâta la o poezie? Așa o fost scrisă că așa ... o avut el chef (ca să nu zic altceva). Da mă rog, la noi se pare că se trăiește pe ideea „De ce să trăim simplu când putem trăi complicat?” de ani buni.

Niciun comentariu: