15 septembrie 2009

În sfârşit ceva acţiune în Maramureş

De câteva luni poliţia tot caută pe nişte tipi din zona Borşa. Nu ştiu ce au făcut, cred că i-au prins (CRED) dar oricum era ceva acţiune de mare amploare. Acuma cică nu ştiu ce maşină ar fi fost spartă şi jefuită în munţii din Maramureş. Hei, nu spun că e bine ci din contră, dar sincer acuma încep şi eu să simt că se întâmplă ceva în partea asta de ţară. Marţi am văzut un elicopter care tot se plimba peste Baia Mare - cred că în legătură cu aceste evenimente pentru că l-am văzut filmat la Realitatea parcă într-o ştire acum câteva luni, iar miercuri (ieri) l-am auzit încă o dată trecând exact pe deasupra liceului. Măi, nu ştiu ce tot vor ei să facă şi ce nu, bine ar face dacă s-ar încheia toate aceste infracţiuni, dar cu ocazia asta cel puţin mai apare şi Maramureşul la ştiri :)). Serios, de câţiva ani prin partea asta de ţară a fost tot o viaţă liniştită, plictisitoare.

Niciun comentariu: